”Cărţile sunt felul oamenilor de a avea aripi ca îngerii”. (Andrei Pleșu)

Alexandra: ”S-a întâmplat să fie o perioadă în care am vrut să cunosc tot mai multe personalități care au avut un impact pozitiv asupra întregii lumi. Astfel, am ajuns să urmăresc un documentar despre regretata prințesă Diana. Se numește „Diana: In Her Own Words” și îl puteți urmări și pe Netflix. Filmul este narat chiar de vocea sa și vă spune povestea unei prințese care a fost nefericită o lungă perioadă din viața sa, dar care a ajuns la inimile a milioane de oameni prin bunătatea faptelor sale. Este o femeie impresionantă tocmai pentru că reușește să treacă peste răutățile, bârfele și criticile familiei regale, fără vreun sprijin sau fără să poată spune cuiva despre asta. Mama și surorile sale nu-i puteau fi de niciun ajutor, iar în documentar vor fi multe secvențe care vă vor frânge inima. Ce m-a impresionat cel mai mult a fost faptul că, la acea vreme, oamenii considerau bolnavii de Sida contagioși prin atingere, iar din acest motiv le era teamă să se apropie de ei. Diana a demonstrat că nu este adevărat și a șocat pe toată lumea când a făcut o vizită spitalului unde se îngrijeau pacienții suferinzi de Sida, îmbrățișându-i și stând de vorbă cu ei. Sunt sigură că majoritatea noastră cunoaște multitudinea actelor de caritate înfăptuite de aceasta. Din păcate, nu a trăit suficient încât să influențeze pozitiv viețile oamenilor în continuare, dar ea a arătat tuturor că a fi diferit de cei din familia ta și a nu te supune regulilor, nu este întotdeauna un lucru rău. S-a stins la vârsta de 36 de ani, îndurerând un număr impresionant de oameni și lăsând în urmă doi fii care aveau nevoie de afecțiunea și grija ei.”

Diana despre „Tatuatorul de la Auschwitz” de Heather Morris.

▪️Aceasta este o carte interesantă care prezintă valorile iubirii și speranței într-o lume plină de ură și violență. Cu toate acestea, mă așteptam la mai mult de la carte și autor.
▪️Povestea cărții datează din al doilea război mondial, odată cu invazia naziștilor și dezvoltarea lagărelor de concentrare. Mă așteptam să fie prezentate informații istorice detaliate, care să îmi ofere o imagine mai amplă despre al doilea război mondial, naziști, dezvoltarea lagărelor de concentrare, prizonieri..Cred că acest lucru ar fi făcut ca narațiunea să fie mult mai realistă și autentică.
▪️Unele dintre lucrurile descrise în poveste nu erau credibile sau realiste pentru ceea ce se știe despre acele lagăre ale morții.
▪️Din păcate, cartea s-a deplasat rapid, menționând un lucru după altul fără a satisface pe deplin situațiile complicate menționate anterior. Accentul a fost mai mult pe narațiunea descriptivă, si nu pe dialog, ceea ce ar fi dat cărții o undă mai umană și realistă.
▪️Cu toate acestea, eu vă încurajez să citiți cartea pentru că povestea lui Lale în sine este foarte interesantă și are mult caracter, potențial și exista totuși un sâmbure de adevăr.

Alice despre „Dragoste in vremea holerei” de Gabriel Garcia Marquez:

”Actiunea are loc, asa cum titlul sugereaza, in timpul al celui de-al cincelea val al epidemiei de holera in America de Sud. În tinerețe, Florentino Ariza și Fermina Daza se îndrăgostesc pasional. Când în cele din urmă Fermina alege să se căsătorească cu un doctor bogat dintr-o familie cu renume, Florentino se alege cu inima franta din senin. Pe măsură ce crește în cariera sa de afaceri, el va avea 622 de ”afaceri” cu alte femei – totuși își rezervă inima pentru Fermina. Am sa ma opresc aici, no spoilers. 🙂
Personal am o slabiciune pentru romanele de dragoste, dar nu pot rezona cu iubirea idealizata a lui Florentino Ariza pe care o consider dusa la extrem, poate chiar spre nebunie. In general, de fapt, cred ca acest roman este o suma de mari exagerari. Nu pot nega frumusetea scrisului autorului Gabriel Garcia Marquez si nici frumusetea imaginilor artistice exotice de pe parcursul cartii, dar categoric nu pot incadra aceasta opera in grupa preferatelor.
Totusi, din moment ce intra intr-un top al celor mai bune romane al tuturor timpurilor, sunt curioasa daca peste ani, cand voi reciti din nou cartea (ceea ce planuiesc sa fac), voi avea o impresie diferita. Pana atunci va sfatuiesc sa o incercati, in ciuda review-ului meu deloc incurajator, a fost o lectura relativ placuta si nu doresc sa ii fac cartii o nedereptate.

Petronela despre ”Soni” de Andrei Ruse.

”Aceasta carte povestește despre întâmplările Soniei, o tânără de doar 26 de ani care aflase de curând ca are cancer la stomac si aproximativ 6 luni de trăit.
Cand află de această boală, tanara încearcă să nu arate cat de mult o doare. Neînțelegând de ce viata e atat de dura cu ea, incepe sa se comporte ca o nebună, incepe sa consume diferite substanțe toxice, isi da demisia de la locul de munca si usor, usor incepe sa i se ruineze viata.
Prietena ei cea mai buna, Dana, încearcă sa-i fie alături recomandandu-i sa meargă la psiholog, dar tânăra se încăpățînează si-i spune ca: „N-am nevoie de mila nimănui” , „Da, sa stii ca pe psiholog o sa-mi cheltui eu ultimii bani! Ca sa nu mor asa, sa mor liniștită”.
Tânăra nu mai traieste dupa nicio regula. Merge într-un magazin de obiecte funerare impreuna cu prietena ei sa isi aleaga coșciugul în care vrea sa fie înmormântata si il inchiriaza. Întreține relații intime cu cine vrea, fara regrete. Spune întregii lumi ca o sa moara cu o ușoară lejeritate, de parca nu ar avea nicio importanta.
Fără nicio remușcare Soni, ia un copil de 14 ani de pe strada, il hrănește, ii citeste povești pana tarziu in noapte, i se trezeste instinctul matern si la final tine relații intime cu el. A doua zi, Soni fiind ingrozita de ce s-a întâmplat il da afara.
Pana la urma, prietena ei o convinge sa se inscrie într-un grup de consiliere unde cunoaște un tânăr de care se îndrăgostește nebunește de el. Este vorba de un pompier care a scos un om dintr-un accident de mașină. S-a tăiat într-un ciob si a luat HIV de la acesta. Deci, făcând bine, a ajuns sa fie infectat. De aceea nu vrea sa o îmbolnăveasca și pe Soni.
Stand din ce in ce mai mult cu Soni si aflând cât mai multe despre ea, cedeaza si se îndrăgostește de ea.
Cei doi ajung sa fie impreuna, chiar daca Soni ajunge sa fie si ea infectata. Cele 6 luni trec, iar Soni isi face planuri de viitor luându-si tratamentul.”

Niculina despre ”𝐅𝐨𝐭𝐨𝐠𝐫𝐚𝐟𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐌𝐚𝐮𝐭𝐡𝐚𝐮𝐬𝐞𝐧”, film&carte.

•”Suntem de părere că Boix merita această cercetare. Nu era nevoie să prezinte trăsături supraomenești. Era de ajuns rolul său în păstrarea anumitor documente excepționale despre ceea ce s-a întâmplat în lagărul Mauthausen între 1938 și 1945.”(pag.239)
𝐁𝐞𝐧𝐢𝐭𝐨 𝐁𝐞𝐫𝐦𝐞𝐣𝐨 relatează povestea lui 𝐁𝐨𝐢𝐱,un tânăr care a trăit într-o familie catalană și a împărtășit încă din copilărie pasiunea pentru fotografie a tatălui său, dar și apartenența politică, fiind din adolescență membru al Tineretului Socialist Unificat din Catalonia și reporter pentru ziarul partidului.După ce forțele naționaliste au invins in Războiul Civil(1936-1939),mii de spanioli au plecat în exil.Dintre cei fugiți peste hotare,7 500 de spanioli au fost capturați de germani în Franța(WW2).
𝐅𝐫𝐚𝐧𝐜𝐞𝐬𝐜𝐨 𝐁𝐨𝐢𝐱,a fost unul din spaniolii care au supraviețuit acelor chinuri din lagărul de concentrare din proximitatea orașului austriac 𝐋𝐢𝐧𝐳 ,datorită pasiunii sale pentru fotografie și a faptului că vorbea mai multe limbi.El a scăpat de munca grea și a fost angajat de Serviciul de Recunoaștere-un serviciu de identificare a prizonierilor mai ales prin fotografii,doar că naziștii le foloseau in scopuri propagandiste.Cum?Veți descoperi voi.
Câștigându-le încrederea,el a început să developeze pozele chiar dacă acest lucru nu era permis și a început sa ascundă o mare parte din poze,mai ales în spre finalul războiului.După ce americanii au intrat în Mauthausen, fotografiile sale au devenit o mărturie clară și directă asupra suferințelor celor trecuți prin acest lagăr și asupra cruzimii ofițerilor și paznicilor naziști.
Dacă a scăpat din lagar și ce a urmat nu vă spun!=)
Cartea merită citită pentru că e un cumul de emoții și de stări,este reală și chiar foarte bună,iar filmul nu a fost nici foarte prost nici foarte wow pentru că ceva parcă lipsea din scenariu și am cam rămas dezamăgită când l-am văzut.Acestea fiind spuse vă urez lectură și vizionare plăcută!💕”

Există dragoste eternă?

Trăim în vremuri în care dragostea nu mai valorează nimic. Nu se mai  caută trăiri, simțiri. În momentul de față societatea încearcă , dar și reușește, să ne transforme ușor, dar sigur, în niște roboți care răspund la comenzi rapide ce nu necesită prea multă gândire sau prea multă implicare, de orice fel. La un moment vom ajunge cu un singur click să ne creăm anumite ”feeling-uri”, pe care nu le mai simțim , având în vedere că noi nu prea mai trăim.

                Dragostea eternă este un subiect controversat , din orice punct de vedere. Noi, oamenii, suntem singurele animale cu rațiune , care nu prea știu să o folosească, momentan, acum și aici. Dacă întrebi mai multe persoane ”Ce înseamnă dragostea pentru tine? ” , vei obține de la cele mai simple la cele mai complexe răspunsuri. Recunosc, mă număr printre cei care se află într-o permanentă căutare a unui răspuns mulțumitor pentru conștiința mea.

                Dragostea este o multitudine de trăiri, sentimente, mirosuri , amintiri, pe care le înregistrăm în computerul nostru interior, așezându-le tacticos pe fiecare în sertărașele ordonate de noi înșine. Nu mai sunt atât de convinsă că mai există dragostea bazată pe fluturași și zâmbete subtile, dar cred cu tărie că există trăiri adevărate, nemijlocite. Aura de mister a vremurilor de altădată a dispărut, din păcate. Da, exact, acea dragostea palpitantă, plină de emoții, în care îți dezgoleai sufletul fără teama de a-ți frânge aripile.

                Dragostea există! Cred asta! Cel puțin vreau să cred asta! Ce este cert, este că nu e prea ușor să găsești ceea ce este al tău, ceea ce-ți aparține, poate, pentru totdeauna.

Dragostea este minunată și sper ca fiecare dintre voi să se îndrăgostească pentru o veșnicie!                                                 

Adelina, clasa a XI-a, CNRV.

Call me by your name.


Înainte de a intra în subiectul romanului trebuie să știți că aceasta este una dintre cărțile mele preferate și că , de asemenea, este în general unul dintre lucrurile mele preferate din întreaga lume .De la primul și până la ultimul cuvânt,cartea este o emoție : ca prima dată cand atingi nisipul , prima ploaie caldă de vară, primele acorduri din melodia preferată…prima dată când bei suc de piersici… Cartea m-a schimbat ireversibil și aș da orice să o pot citi din nou fără a avea habar de ce se petrece în ea .
Acțiunea are loc undeva în Italia anului 1983. Elio, în vârstă de 17 ani, locuiește cu părinții lui care anual primesc alături de ei în casă un student sau un coleg universitar de-al tatălui pentru a oferi acestuia un mediu perfect pentru a-și scrie teza de doctorat , romanul , etc. De data aceasta în fața casei lor își face apariția Oliver , în vârstă de 24 de ani , care în cele 6 săptămâni de vară pe care le petrece în casa lor devine ca parte din familie. Cartea , dar și filmul, prezintă pe lângă zeci de referințe culturale despre muzică, filme,cărți și artă, transformările emoționale prin care Elio trece de-a lungul verii raportat la relația sa cu părinții, cu prietenii și mai ales , raportat la relația sa cu Oliver. Este tot ce trebuie să știți : un adolescent care încearcă să se descopere pe el și pasiunile sale , parte a vieții în care cred că ne aflăm sau ne-am aflat la un moment dat cu toții.
De ce mi-a plăcut mie?În prmul rând, stilul de scriere al autorului Andre Aciman aproape poetic care cu fiecare frază creează o nouă emoție ,sau in cazul meu, o nouă repriză de plâns. Din cauza acestui fapt mi-a luat poate prea mult timp să citesc cartea : simțeam nevoia să mă opresc după fiecare scurt paragraf ,să-l reiau în minte și să încerc să nu îl uit vreodată. Un alt motiv ar fi personajele în care m-am regăsit , așa cum mi s-a întamplat în cazul tuturor cărților preferate, de tulburător de multe ori.
Call me by your name , Strigă-mă pe numele tău în română , m-a făcut să descopăr acele lacrimi care se zbat imprecis între fericire și tristețe , bucuria de a sta la un roman scurt cu săptămânile chiar dacă orice altă carte mi-ar fi luat mai puțin, durerea imensă a descoperirii ultimelor cuvinte de pe ultima pagină , melodii ale căror sens ți-e greu de deslușit și care pe parcurs îți devin familiare – părți din tine și sentimente unice după care voi tânji probabil multă vreme pentru a le retrăi.
Sfatul meu este să citiți cartea neapărat : am curajul să spun că și în cazul în care nu va fi pe placul vostru tot vă va schimba multe din percepții dar și pe voi ca oameni.

Maria, clasa a XI-a, CNRV.

Ne-am întors dintr-o preafrumoasă excursie culturală!

Ne-am întors acasă după un periplu absolut nebun. Nebun de alb, aș spune. 🙂
În rezumat: Salina Cacica, Casa Memorială ”Ciprian Porumbescu”, Complexul ”Ariniș”, Mănăstirea Voroneț, Mănăstirea Humor, un film fabulos (”Ochi de urs”), două concerte folk extraordinare și, dincolo de toate, o mulțime de oameni grozavi: Imre, Pușkaș, Vicoveanca și mulți alții.
O experiență unică așa cum, dealtfel, sunt toate excursiile noastre. Niciuna nu seamănă cu cealaltă. Cu toate acestea, toate au o trăsătură comună: ne schimbă ușor, tainic. Ne fac să fim mai buni, să ne dorim să fim mai buni.
Felicitări întregii echipe care a ales să fie într-un anume loc și spațiu de pe această planetă!