222 de km de spiritualitate

În ciuda pandemiei, am ales să nu neglijăm o componentă importantă a existenței noastre: spiritualitatea. Așa se face că astăzi am ajuns în locuri încărcate de istorie din județul nostru – mănăstiri, biserici – ale căror ctitori au marcat istoria Moldovei: Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare, Alexandru Lăpușneanu ș.a. Am realizat astfel – pentru a câta oară? – că județul nostru are atât de multe lucruri de oferit în special celor care caută oaze de liniște, de reculegere spirituală.

Lumea văzută prin ochii tinerilor

Bună! Sau, cum ar spune alții, „Welcome to my Ted Talk!”

În sala asta suntem, nu știu, cam 30 de persoane și, deși nu vă cunosc, vreau să vă mulțumesc și să vă mărturisesc recunoștința mea de a mă afla printre oameni ca voi care, cred eu,  au înțeles care e de fapt puterea educației în lumea și în societatea în care trăim. Mulțumesc că ați avut tăria, inițiativa să vă asumați individual responsabilitatea asta a propriei evoluții când unii poate o pun doar în cârca școlii.

Sunt Mihoc Alice și fac parte din Asociația Mușatinii Roman, prin care m-am și alăturat proiectului Award. După ce am trecut prin experiența programului, pot asocia Award-ul cu metafora probelor din  „Poveste a lui Harap-Alb”, că tot dau bacul anul ăsta, o călătorie inițiatică în care eroul, fiecare dintre noi tinerii, este supus unor probe (4 la număr în program) ce au drept scop descoperirea de sine,  maturizarea și asumarea unor virtuți și aptitudini pentru a devenii adevărați lideri și făuritori ai propriei sorți.  Am înțeles că acțiunile ce dau curs existenței mele nu pot fi mânate de motivație, ci mai degrabă de disciplină și pasiune.

Inițial, m-am alăturat programului datorită modelului găsit în regretatul Duce de Edinburgh, prin spiritul  său aventuros, caracterul puternic și setea de cunoaștere. Totuși, ceea ce m-a intrigat, de fapt, la Award, a fost combinația a celor 4 activități (aventura, voluntariat, abilitați personale, sport) un fel de îndrumare către o viață fericită, de succes. Dezvoltarea unei abilități personale și a unei activități fizice sunt mai degrabă niște „proiecte proprii”, pe când aventura amintește de spontaneitatea, curiozitatea, entuziasmul că principale și universale moduri de a trăi și vedea situațiile. Voluntariatul subliniază, citându-l pe Orison Marden, faptul că trebuie să dăm mai mult pentru a obține mai mult. Dăruirea generoasă din noi înșine este cea care produce recolta cea mai generoasă.

În pregătirea mea pentru festivitatea în curs am fost rugată, printre altele, să prezint și un motto relevant pentru mine și recunosc că nu îl aveam pregătit dinainte, așa că procesul în sine a fost unul interesant. Să aleg ceva cu subton feminist? Să aleg ceva despre discriminare și drepturi? Despre educație? Despre politica și vot? Vedeți, toate astea sunt lucruri în care am un interes adânc, pe care le văd și simt că pe niște probleme actuale,dar orice subiect abordat  l-ar fi exclus pe celălalt.  Am sfârșit alegând motto-ul unei femei ahead of her time, Voltairine de Cleyre: „Speak, speak, speak, and remember that whenever anyone’s liberty is denied, your liberty is denied also, and your place is where the attack is…” pentru că am simțit că reperezintă o sumă a valorilor mele. Mi se pare că este de datoria celor care suntem bine, care avem o viață decentă, care avem nevoile de bază satisfăcute, să facem ceva mai mult pentru comunitate și pentru grupurile minoritare, ignorate sau discriminate. Implicarea civică, în toate aspectele sale, este  strâns legată de o educație și de o informare corectă, ceea ce am învățat și exersat prin intermediul Award. Ne mai rămâne doar să ne exersăm  cetățenia, civismul  ca un mușchi ce trebuie antrenat regulat. Nu știu câți dintre voi au văzut Colectiv, primul nostru documentar nominalizat la Oscar, dar prin toată tragedia, filmul subliniază tocmai acest lucru: că oamenii fac societatea, fac lucrurile să se miște. Fară doctorii, liderii care au decis să iasă în față, în ciuda riscurilor la care se supuneau, să expună condițiile și să îi tragă pe politicieni la răspundere, probabil și astăzi Spitalul de Arși din țară ar fi într-un stadiu deplorabil, dezinfecția s-ar fi făcut cu substanțe diluate, etc.

Așadar, tot ce vă rog este să folosiți informațiile și abilitățile dobândite în acest program pentru ceva mai mult decât binele personal. Da-ți-le mai departe, instigați-vă prietenii la discuții și dezbateri, mergeți la vot, fiți modele pentru cei care vin după voi, cei mai mici, continuați voluntariatul, sancționați intoleranța, ura și indiferența, cereți-vă drepturile, fiți vocea celor care nu și-o pot face auzită. În contextul globalizării, conform unor studii, suntem complet interdependenți. Legătura dintre un om din această sală și cineva din orice parte a Pământului este maxim de șase persoane, așadar ideile, gifurile, memeurile călătoresc ca un virus, ceea ce le dă mai multă însemnătate. În această rețea de oameni, haideți să fim noduri, lideri, să promovam comportamente și să împărtășim idei. O să vă las cu întrebarea lui Tudor Chirilă din „Scrisoare pentru liceeni”, pe care, dacă nu ați auzit-o sau citit-o, ceea ce e improbabil, v-o recomand. Noi, ce facem?

Alice a intrat în marea familie Award!

Alice s-a numărat printre fericiții finaliști ai programului de dezvoltare personală intitulat The Duke of Edinburgh’s International Award! ❤

Festivitatea de premiere a avut loc în cadrul Bibliotecii Judeţene „G. T. Kirileanu” din Piatra Neamț și a reunit mentori, tineri, părinți ș.a. strâns legați de destinele celor două Unități Operaționale: ”Tânăr și Liber” din Piatra Neamț și ”Mușatinii” din Roman.

Emoția creată de dispariția Prințului Philip, patronul global al programului, și-a pus amprenta asupra evenimentului. Susţinut de Familia Regală Britanică, Award-ul este acum accesibil tinerilor din România sub patronajul naţional al Alteţei Sale Regale Principesa Margareta a României.

The Duke of Edinburgh’s International Award este liderul mondial al programelor de dezvoltare personală pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 14 şi 24 de ani. Indiferent de mediul de provenienţă, contextul economic sau social al tânărului, programul îi imbunătăţeşte acestuia viaţa şi îi oferă şansa de excela şi de a fi recunoscut la nivel internaţional pentru asta.

Programul aduce împreună cunoştinţe noi, distracţia şi natura astfel încât fiecare tânăr să aibă parte de experinţe memorabile şi abilităţi de viaţă care să îi ajute în viitorul profesional şi personal.

Felicitări, Alice, și multă baftă la examenul de bacalaureat!

Sursa: https://dofe.ro

Pe drumuri de munte…

Pandemia ne-a ținut imobilizați în case vreme de mai bine de un an. Totodată, am devenit ”prizonierii” propriilor griji, angoase, iluzii. Nimic din tot ceea ce știam despre viață nu mai părea să coincidă cu realitatea imediată…

În căutarea unor soluții, tinerii au ales să fie ”altfel”. Au lăsat grijile pe seama adulților și au pornit în aventura cunoașterii lumii înconjurătoare pe care au găsit-o a fi de-a dreptul fascinantă. Așa se face că, uneori, îi găsești în mijlocul naturii ascultând vocea pădurii, glasul necuvântătoarelor sau sunetele mai puțin prietenoase ale unor suflete care se simt amenințate de prezența oamenilor.

Ei au ales săptămâna aceasta să lase turiștilor câteva repere de orientare în Munții Stânișoarei. Traseul marcat de ei cu punctul galben se întinde pe o distanță de aprox. 5,3 km de la Cabana Chitile la punctul Icoana făcând legătura cu traseul către Mănăstirea Sihăstria. Șederea noastră în cadrul Parcului NAtural Vânători a fost ”pigmentată” cu numeroase episoade amuzante care s-au derulat în cabana unde am fost găzduiți. Una peste alta, am reușit să ne organizăm singuri si să folosim resursele existente pentru a supraviețui în mijlocul pădurii. 🙂

Proiectele noastre urmăresc și atingerea unor obiective culturale deosebite care să ne îmbogățească bagajul de cunoștințe într-un mod inedit, nonformal. Astfel, am reușit să vizităm Casa Memorială ”Veronica Micle” din Târgu Neamț unde am aflat aspecte aparte din viața muzei eminesciene.

Edificiul se distinge prin simplitate, având o tindă și trei încăperi, precum și prin autenticitatea stilului. Construită în prima jumătate a secolului al XIX-lea, numai din lemn și din cărămidă, casa a fost lăsată în posesia Veronicăi Micle ca zestre și moștenire de la părinții săi. Cu trei ani înaintea morții sale, în anul 1886, casa este donată Mănăstirii Văratec.

În prezent, casa se află în vechiul centru al orașului, vizavi de Spitalul Orășenesc Tîrgu Neamț. Ulterior, casa a trecut prin mâinile mai multor proprietari ca mai apoi, la inițiativa protopopului Constantin Matasă, imobilul să fie declarat monument istoric. Din anul 1982 a intrat în administrarea Complexului Muzeal Județean Neamț.

Casa a fost refăcută după planul original și amenajată ca muzeu memorial din anul 1984, cu numele Casa memorială “Veronica Micle”. În anul 1998, în fața acesteia este amplasat un bust al poetei, realizat din bronz de către sculptorul Popa Damian-Ioan.

Casa memorială constituie o prețioasă dovadă istorică a veacului trecut, ce împletește imaginile vechii așezări cu amintirea mereu vie a aceleia care, prin dragoste și suferință, și-a înscris pentru totdeauna numele alături de cel al poetului Mihai Eminescu. (Sursa: https://www.tirguneamt-turistic.ro/)

Experiența în sine a fost una fascinantă pentru tinerii voluntari Mușatini:

Miruna: ”Experienta din Muntii Stânisoarei a fost una deosebita din toate punctele de vedere .Atât momentele petrecute la cabana ,cat si momentele pe care le-am petrecut pe munte au fost cu totul speciale deoarece am fost un grup unit , ne-am simtit bine impreuna si ne-am atins scopul „excursiei „noastre cu succes ,acela de a marca un traseu montan .Sincera sa fiu ,nici nu am simtit lipsa internetului si a semnalului de la telefon .Acesta a fost un prilej foarte bun pentru a ne detașa de tot ce tine de tehnologie si de viata noastra de zi cu zi,sa iesim din zona noastră de confort si sa socializăm mai mult .Am făcut diverse activități frumoase la cabana ÎMPREUNĂ ♡: am gătit,am ascultat muzica ,am cântat la chitara ,ne-am jucat diverse jocuri interactive. ♡A fost o iesire minunata,cu oameni frumoși ,de care ne vom aminti cu drag si de la care am invatat multe lucruri legate de activitățile montane (in caz ca ursul apare in calea noastră,niciodată sa nu mergem in sens cu el ,ci sa mergem ori in stanga ori in dreapta✔ ) ,dar am mai invatat si lucruri legate de viata fara tehnologie: curent limitat de la generator pe baza de benzina , căldura (doar dacă ne ocupam de foc si nu uitam de el😅) ,apă limitată etc .”

Daria: ”Un detox de la tehnologie la care ne-am adaptat cu toții de nevoie. A fost o experiență plăcută, în care am socializat și am râs, dar mai ales am descoperit noi tactici de supraviețuire( nu m-aș fi gândit că o sa ajungem să facem cafea la grătar:)) ). Traseul pe munte a fost accesibil. Ne-am lăsat amprentele atât pe copaci cât și pe haine, păr și altele, dar nu mai contează astea având în vedere momentele împreună de pe traseu pe care sigur nu le vom uita.”

Anastasia: ”A fost o experiență minunata, am avut parte de clipe unice alături de oameni unici. Aceasta excursie m a învățat sa ma adaptez la situații extreme, cum ar fi : lipsa semnalului, lipsa curentului electric etc. Neavând aceste beneficii toți membrii am fost uniți, am uitat de telefoane și ne am bucuria de liniștea pădurii.Un obiectiv pe care l am atins în aceasta excursie a fost marcarea unui traseu montan. A fost un lucru interesant, dar și amuzant ținând cont de faptul ca ne am murdărit de vopsea. Mi a plăcut foarte mult vizita la ,,Casa memorială Veronica Micle”, ,,Muzeul Istoric și Etnografic”, dar nu în ultimul rand ,, Casa Popa”.

Cosmin: ”O oportunitate superba care m-a facut sa ma conving ca ma pot detasa cu usurinta de telefon si de tot ce are legatura cu tehnologia, o experienta care ne-a „obligat” sa petrecem timp cu prietenii, am socializat neastepat de mult si un lucru foarte frumos este acela ca ne-am inteles foarte bine si am legat o prientenie stransa , am decoperit peisaje superbe minunate pe munte si cel mai frumos lucru a fost marcarea traseului, un lucuru care va dura foarte mult timp de acum incoace, pe care il vom vedea peste ani, chiar zeci de ani si ne vom aminti cu drag de aceasta experienta minunata care ne-a facut sa traim „ca pe timpuri”, lumina o aveam cu portia, apa la fel, pentru caldura trebuia sa facem focul, ceva pur si simplu minunat care ar trebui incercat de fiecare in parte.”

Paula: ”O experiență unică până acum, detaşarea de tehnologia care ne acaparează viața parcă nici nu şi-a simțit absența atunci când ai alături un colectiv unit… Marcarea traseului a fost un proces frumos care are un rezultat vizibil ani de acum înainte, am privit natura şi din alte unghiuri, ne-am menținut „înfrățiți”pe parcursul traseului împărțind până şi o bucățică de sandwich. Exeperiențe şi experiențe care sigur nu se uită prea curând. De fiecare dată venind într-o „excusie” care ne pune în schimbare, ieşind din rutina cotidiană, adaptându-ne fără probleme deja facem un pas spre o schimbare care nu poate fi decât în bine..Fiecare activitate poate fi privită ca o lecție de conştientizare şi adaptare la o situație care nu suntem învățați, poate astfel voi prețui mai mult ceea ce avem (apa din belşug, căldura,semnal,ş.a).♡”

Alexandra: ”A fost o experienta foarte frumoasa pentru ca am vazut cum este sa traiesti fara internet (ceea ce credeam ca va fi greu dar nu a fost deloc ) si doar cu natura mai ales ca muntii au fost usor de traversat si am reusit sa admiram mai usor privelistea si sa ne relaxăm. Mie mi-a placut foarte mult si abia astept urmatoarea excursie montana 🙂

Paul: ”Experiența din Munții Stânișoarei a fost una de neuitat plină de experiențe care ne-au marcat plăcut și care ne-au demonstrat căci putem ieși din zona noastră de confort și ne putem descurca și în situații mai aparte cum ar fi lipsa semnalului, curentul electric care era limitat și prepararea cafelei la foc de lemne. Activitățile au fost super frumoase și interactive, activitățile ne-au făcut să fim mai prezenți în legătură noastră cu mediul înconjurător și în relațiile cu cei din jur dar acest lucru a fost simplificat printr-un grup unit din care toți cred că am avut ceva de învățat uni de la alți.Excursia a fost mult mai mult de cât superbă ci a fost un prilej de dezvoltare și de depășire a unor obstacole pe care înainte le priveam cu o oarecare reținere iar pe moment au trecut insesizabile.”

Ștefan: ”Aceasta experienta a fost specială din multe puncte de vedere: Faptul ca nu am avut semnal si curentul a fost limitat, a trebuit sa fim responsabili cu focul din de la sobe pentru a nu îngheța si a fost prima data cand am avut ocazia de a marca un traseu montan.A fost prima excursie cu Musatinii in care am inoptat si imi doresc sa particip in mai multe”.

”Cărţile sunt felul oamenilor de a avea aripi ca îngerii”. (Andrei Pleșu)

Alexandra: ”S-a întâmplat să fie o perioadă în care am vrut să cunosc tot mai multe personalități care au avut un impact pozitiv asupra întregii lumi. Astfel, am ajuns să urmăresc un documentar despre regretata prințesă Diana. Se numește „Diana: In Her Own Words” și îl puteți urmări și pe Netflix. Filmul este narat chiar de vocea sa și vă spune povestea unei prințese care a fost nefericită o lungă perioadă din viața sa, dar care a ajuns la inimile a milioane de oameni prin bunătatea faptelor sale. Este o femeie impresionantă tocmai pentru că reușește să treacă peste răutățile, bârfele și criticile familiei regale, fără vreun sprijin sau fără să poată spune cuiva despre asta. Mama și surorile sale nu-i puteau fi de niciun ajutor, iar în documentar vor fi multe secvențe care vă vor frânge inima. Ce m-a impresionat cel mai mult a fost faptul că, la acea vreme, oamenii considerau bolnavii de Sida contagioși prin atingere, iar din acest motiv le era teamă să se apropie de ei. Diana a demonstrat că nu este adevărat și a șocat pe toată lumea când a făcut o vizită spitalului unde se îngrijeau pacienții suferinzi de Sida, îmbrățișându-i și stând de vorbă cu ei. Sunt sigură că majoritatea noastră cunoaște multitudinea actelor de caritate înfăptuite de aceasta. Din păcate, nu a trăit suficient încât să influențeze pozitiv viețile oamenilor în continuare, dar ea a arătat tuturor că a fi diferit de cei din familia ta și a nu te supune regulilor, nu este întotdeauna un lucru rău. S-a stins la vârsta de 36 de ani, îndurerând un număr impresionant de oameni și lăsând în urmă doi fii care aveau nevoie de afecțiunea și grija ei.”

Diana despre „Tatuatorul de la Auschwitz” de Heather Morris.

▪️Aceasta este o carte interesantă care prezintă valorile iubirii și speranței într-o lume plină de ură și violență. Cu toate acestea, mă așteptam la mai mult de la carte și autor.
▪️Povestea cărții datează din al doilea război mondial, odată cu invazia naziștilor și dezvoltarea lagărelor de concentrare. Mă așteptam să fie prezentate informații istorice detaliate, care să îmi ofere o imagine mai amplă despre al doilea război mondial, naziști, dezvoltarea lagărelor de concentrare, prizonieri..Cred că acest lucru ar fi făcut ca narațiunea să fie mult mai realistă și autentică.
▪️Unele dintre lucrurile descrise în poveste nu erau credibile sau realiste pentru ceea ce se știe despre acele lagăre ale morții.
▪️Din păcate, cartea s-a deplasat rapid, menționând un lucru după altul fără a satisface pe deplin situațiile complicate menționate anterior. Accentul a fost mai mult pe narațiunea descriptivă, si nu pe dialog, ceea ce ar fi dat cărții o undă mai umană și realistă.
▪️Cu toate acestea, eu vă încurajez să citiți cartea pentru că povestea lui Lale în sine este foarte interesantă și are mult caracter, potențial și exista totuși un sâmbure de adevăr.

Alice despre „Dragoste in vremea holerei” de Gabriel Garcia Marquez:

”Actiunea are loc, asa cum titlul sugereaza, in timpul al celui de-al cincelea val al epidemiei de holera in America de Sud. În tinerețe, Florentino Ariza și Fermina Daza se îndrăgostesc pasional. Când în cele din urmă Fermina alege să se căsătorească cu un doctor bogat dintr-o familie cu renume, Florentino se alege cu inima franta din senin. Pe măsură ce crește în cariera sa de afaceri, el va avea 622 de ”afaceri” cu alte femei – totuși își rezervă inima pentru Fermina. Am sa ma opresc aici, no spoilers. 🙂
Personal am o slabiciune pentru romanele de dragoste, dar nu pot rezona cu iubirea idealizata a lui Florentino Ariza pe care o consider dusa la extrem, poate chiar spre nebunie. In general, de fapt, cred ca acest roman este o suma de mari exagerari. Nu pot nega frumusetea scrisului autorului Gabriel Garcia Marquez si nici frumusetea imaginilor artistice exotice de pe parcursul cartii, dar categoric nu pot incadra aceasta opera in grupa preferatelor.
Totusi, din moment ce intra intr-un top al celor mai bune romane al tuturor timpurilor, sunt curioasa daca peste ani, cand voi reciti din nou cartea (ceea ce planuiesc sa fac), voi avea o impresie diferita. Pana atunci va sfatuiesc sa o incercati, in ciuda review-ului meu deloc incurajator, a fost o lectura relativ placuta si nu doresc sa ii fac cartii o nedereptate.

Petronela despre ”Soni” de Andrei Ruse.

”Aceasta carte povestește despre întâmplările Soniei, o tânără de doar 26 de ani care aflase de curând ca are cancer la stomac si aproximativ 6 luni de trăit.
Cand află de această boală, tanara încearcă să nu arate cat de mult o doare. Neînțelegând de ce viata e atat de dura cu ea, incepe sa se comporte ca o nebună, incepe sa consume diferite substanțe toxice, isi da demisia de la locul de munca si usor, usor incepe sa i se ruineze viata.
Prietena ei cea mai buna, Dana, încearcă sa-i fie alături recomandandu-i sa meargă la psiholog, dar tânăra se încăpățînează si-i spune ca: „N-am nevoie de mila nimănui” , „Da, sa stii ca pe psiholog o sa-mi cheltui eu ultimii bani! Ca sa nu mor asa, sa mor liniștită”.
Tânăra nu mai traieste dupa nicio regula. Merge într-un magazin de obiecte funerare impreuna cu prietena ei sa isi aleaga coșciugul în care vrea sa fie înmormântata si il inchiriaza. Întreține relații intime cu cine vrea, fara regrete. Spune întregii lumi ca o sa moara cu o ușoară lejeritate, de parca nu ar avea nicio importanta.
Fără nicio remușcare Soni, ia un copil de 14 ani de pe strada, il hrănește, ii citeste povești pana tarziu in noapte, i se trezeste instinctul matern si la final tine relații intime cu el. A doua zi, Soni fiind ingrozita de ce s-a întâmplat il da afara.
Pana la urma, prietena ei o convinge sa se inscrie într-un grup de consiliere unde cunoaște un tânăr de care se îndrăgostește nebunește de el. Este vorba de un pompier care a scos un om dintr-un accident de mașină. S-a tăiat într-un ciob si a luat HIV de la acesta. Deci, făcând bine, a ajuns sa fie infectat. De aceea nu vrea sa o îmbolnăveasca și pe Soni.
Stand din ce in ce mai mult cu Soni si aflând cât mai multe despre ea, cedeaza si se îndrăgostește de ea.
Cei doi ajung sa fie impreuna, chiar daca Soni ajunge sa fie si ea infectata. Cele 6 luni trec, iar Soni isi face planuri de viitor luându-si tratamentul.”

Niculina despre ”𝐅𝐨𝐭𝐨𝐠𝐫𝐚𝐟𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐌𝐚𝐮𝐭𝐡𝐚𝐮𝐬𝐞𝐧”, film&carte.

•”Suntem de părere că Boix merita această cercetare. Nu era nevoie să prezinte trăsături supraomenești. Era de ajuns rolul său în păstrarea anumitor documente excepționale despre ceea ce s-a întâmplat în lagărul Mauthausen între 1938 și 1945.”(pag.239)
𝐁𝐞𝐧𝐢𝐭𝐨 𝐁𝐞𝐫𝐦𝐞𝐣𝐨 relatează povestea lui 𝐁𝐨𝐢𝐱,un tânăr care a trăit într-o familie catalană și a împărtășit încă din copilărie pasiunea pentru fotografie a tatălui său, dar și apartenența politică, fiind din adolescență membru al Tineretului Socialist Unificat din Catalonia și reporter pentru ziarul partidului.După ce forțele naționaliste au invins in Războiul Civil(1936-1939),mii de spanioli au plecat în exil.Dintre cei fugiți peste hotare,7 500 de spanioli au fost capturați de germani în Franța(WW2).
𝐅𝐫𝐚𝐧𝐜𝐞𝐬𝐜𝐨 𝐁𝐨𝐢𝐱,a fost unul din spaniolii care au supraviețuit acelor chinuri din lagărul de concentrare din proximitatea orașului austriac 𝐋𝐢𝐧𝐳 ,datorită pasiunii sale pentru fotografie și a faptului că vorbea mai multe limbi.El a scăpat de munca grea și a fost angajat de Serviciul de Recunoaștere-un serviciu de identificare a prizonierilor mai ales prin fotografii,doar că naziștii le foloseau in scopuri propagandiste.Cum?Veți descoperi voi.
Câștigându-le încrederea,el a început să developeze pozele chiar dacă acest lucru nu era permis și a început sa ascundă o mare parte din poze,mai ales în spre finalul războiului.După ce americanii au intrat în Mauthausen, fotografiile sale au devenit o mărturie clară și directă asupra suferințelor celor trecuți prin acest lagăr și asupra cruzimii ofițerilor și paznicilor naziști.
Dacă a scăpat din lagar și ce a urmat nu vă spun!=)
Cartea merită citită pentru că e un cumul de emoții și de stări,este reală și chiar foarte bună,iar filmul nu a fost nici foarte prost nici foarte wow pentru că ceva parcă lipsea din scenariu și am cam rămas dezamăgită când l-am văzut.Acestea fiind spuse vă urez lectură și vizionare plăcută!💕”

%d blogeri au apreciat: