Există dragoste eternă?

Trăim în vremuri în care dragostea nu mai valorează nimic. Nu se mai  caută trăiri, simțiri. În momentul de față societatea încearcă , dar și reușește, să ne transforme ușor, dar sigur, în niște roboți care răspund la comenzi rapide ce nu necesită prea multă gândire sau prea multă implicare, de orice fel. La un moment vom ajunge cu un singur click să ne creăm anumite ”feeling-uri”, pe care nu le mai simțim , având în vedere că noi nu prea mai trăim.

                Dragostea eternă este un subiect controversat , din orice punct de vedere. Noi, oamenii, suntem singurele animale cu rațiune , care nu prea știu să o folosească, momentan, acum și aici. Dacă întrebi mai multe persoane ”Ce înseamnă dragostea pentru tine? ” , vei obține de la cele mai simple la cele mai complexe răspunsuri. Recunosc, mă număr printre cei care se află într-o permanentă căutare a unui răspuns mulțumitor pentru conștiința mea.

                Dragostea este o multitudine de trăiri, sentimente, mirosuri , amintiri, pe care le înregistrăm în computerul nostru interior, așezându-le tacticos pe fiecare în sertărașele ordonate de noi înșine. Nu mai sunt atât de convinsă că mai există dragostea bazată pe fluturași și zâmbete subtile, dar cred cu tărie că există trăiri adevărate, nemijlocite. Aura de mister a vremurilor de altădată a dispărut, din păcate. Da, exact, acea dragostea palpitantă, plină de emoții, în care îți dezgoleai sufletul fără teama de a-ți frânge aripile.

                Dragostea există! Cred asta! Cel puțin vreau să cred asta! Ce este cert, este că nu e prea ușor să găsești ceea ce este al tău, ceea ce-ți aparține, poate, pentru totdeauna.

Dragostea este minunată și sper ca fiecare dintre voi să se îndrăgostească pentru o veșnicie!                                                 

Adelina, clasa a XI-a, CNRV.

Call me by your name.


Înainte de a intra în subiectul romanului trebuie să știți că aceasta este una dintre cărțile mele preferate și că , de asemenea, este în general unul dintre lucrurile mele preferate din întreaga lume .De la primul și până la ultimul cuvânt,cartea este o emoție : ca prima dată cand atingi nisipul , prima ploaie caldă de vară, primele acorduri din melodia preferată…prima dată când bei suc de piersici… Cartea m-a schimbat ireversibil și aș da orice să o pot citi din nou fără a avea habar de ce se petrece în ea .
Acțiunea are loc undeva în Italia anului 1983. Elio, în vârstă de 17 ani, locuiește cu părinții lui care anual primesc alături de ei în casă un student sau un coleg universitar de-al tatălui pentru a oferi acestuia un mediu perfect pentru a-și scrie teza de doctorat , romanul , etc. De data aceasta în fața casei lor își face apariția Oliver , în vârstă de 24 de ani , care în cele 6 săptămâni de vară pe care le petrece în casa lor devine ca parte din familie. Cartea , dar și filmul, prezintă pe lângă zeci de referințe culturale despre muzică, filme,cărți și artă, transformările emoționale prin care Elio trece de-a lungul verii raportat la relația sa cu părinții, cu prietenii și mai ales , raportat la relația sa cu Oliver. Este tot ce trebuie să știți : un adolescent care încearcă să se descopere pe el și pasiunile sale , parte a vieții în care cred că ne aflăm sau ne-am aflat la un moment dat cu toții.
De ce mi-a plăcut mie?În prmul rând, stilul de scriere al autorului Andre Aciman aproape poetic care cu fiecare frază creează o nouă emoție ,sau in cazul meu, o nouă repriză de plâns. Din cauza acestui fapt mi-a luat poate prea mult timp să citesc cartea : simțeam nevoia să mă opresc după fiecare scurt paragraf ,să-l reiau în minte și să încerc să nu îl uit vreodată. Un alt motiv ar fi personajele în care m-am regăsit , așa cum mi s-a întamplat în cazul tuturor cărților preferate, de tulburător de multe ori.
Call me by your name , Strigă-mă pe numele tău în română , m-a făcut să descopăr acele lacrimi care se zbat imprecis între fericire și tristețe , bucuria de a sta la un roman scurt cu săptămânile chiar dacă orice altă carte mi-ar fi luat mai puțin, durerea imensă a descoperirii ultimelor cuvinte de pe ultima pagină , melodii ale căror sens ți-e greu de deslușit și care pe parcurs îți devin familiare – părți din tine și sentimente unice după care voi tânji probabil multă vreme pentru a le retrăi.
Sfatul meu este să citiți cartea neapărat : am curajul să spun că și în cazul în care nu va fi pe placul vostru tot vă va schimba multe din percepții dar și pe voi ca oameni.

Maria, clasa a XI-a, CNRV.

Ne-am întors dintr-o preafrumoasă excursie culturală!

Ne-am întors acasă după un periplu absolut nebun. Nebun de alb, aș spune. 🙂
În rezumat: Salina Cacica, Casa Memorială ”Ciprian Porumbescu”, Complexul ”Ariniș”, Mănăstirea Voroneț, Mănăstirea Humor, un film fabulos (”Ochi de urs”), două concerte folk extraordinare și, dincolo de toate, o mulțime de oameni grozavi: Imre, Pușkaș, Vicoveanca și mulți alții.
O experiență unică așa cum, dealtfel, sunt toate excursiile noastre. Niciuna nu seamănă cu cealaltă. Cu toate acestea, toate au o trăsătură comună: ne schimbă ușor, tainic. Ne fac să fim mai buni, să ne dorim să fim mai buni.
Felicitări întregii echipe care a ales să fie într-un anume loc și spațiu de pe această planetă!